Despre carte: an / „Summa theologiae” (Summa theologiae, Summa theologica), cea mai semnificativă lucrare filosofică în influența sa asupra lumii creștine. Opera principală a marelui filozof și teolog creștin, cel mai mare scolastic și metafizician Toma d'Aquino (1225–1274). El a avut o influență uriașă asupra dezvoltării „teologiei școlare” ortodoxe. Influența sa nu poate fi supraestimată. În multe dintre argumentele sale („concepția imaculată” a Fecioarei Maria; „primatul necondiționat al papei”, etc.), Aquino, în mod destul de neașteptat pentru un scolastic catolic, adoptă o poziție ortodoxă întreaga „Summa...”. constă din trei părți. Lucrarea este o serie de tratate, dar baza împărțirii sunt întrebările oponenților lui Toma, apoi se dă o opinie care contrazice aceste „obiecții”, care, totuși, nu i se pare suficient de convingătoare sau exhaustivă lui Aquino și abia atunci ( după cuvântul „răspund”) soluția problemei, care aparține autorului. Cuprins Volumul I • Volumul II • Volumul III • Volumul IV • Volumul V • Volumul VI • Volumul VII • Volumul VIII • Volumul IX • Volumul X • Volumul XI • Volumul XII Tratat despre om După ce luăm în considerare creaturile spirituale și fizice, trecem la studiul omului, care constă din substanțe spirituale și corporale. În primul rând, examinăm natura omului, apoi originea lui În ceea ce privește natura omului, teologii o consideră de obicei în legătură cu sufletul, dar nu în legătură cu trupul - corpul uman este studiat exclusiv în legătură cu sufletul său. Prin urmare, primul obiect al studiului nostru va fi sufletul. Și din moment ce Dionisie spunea că în substanțele spirituale trebuie să se distingă trei lucruri, și anume esența, forța și acțiunea, atunci examinăm mai întâi ceea ce se referă la esența sufletului, apoi ce se raportează la puterile sale și, în final, ceea ce se referă la acțiunile sale. [În primul rând va fi considerată] esența [și anume]: 1) natura sufletului ca atare; 2) unirea sufletului cu trupul [Apoi examinăm] puterile sufletului – în general și separat. Și întrucât cunoașterea puterilor minții și voinței depinde de alte forțe, atunci vom lua în considerare: 1) forțele care sunt principiile minții; 2) puterile minții însăși; 3) puterile de dorință, atât în ​​general, cât și separat, și anume cele asociate cu senzualitatea, cu expresia voinței și cu liberul arbitru [În continuare vom examina]. În ceea ce privește voința însăși, o vom examina în a doua parte a acestei lucrări, care este dedicată problemelor etice, dar aici vom examina actele minții [și anume]: 1) cum gândește sufletul, fiind unit cu corp; 2) cum știe ea lucruri trupești care sunt mai jos decât ea; 3) prin ce mijloace le cunoaşte sufletul; 4) cum și în ce ordine le învață; 5) ce anume recunoaște ea în ele; 6) cum se cunoaște pe sine și ce conține; 7) cum recunoaște substanțele imateriale care sunt mai înalte decât ea; 8) modul în care gândeşte sufletul, fiind despărţit de trup, trebuie să examinăm în continuare originea omului, în legătură cu care se vor lua în considerare patru teme: 1) creaţia sufletului uman; 2) [crearea] trupului său; 3) crearea femeii; 4) scopul creării omului (datorită faptului că el este „chipul și asemănarea” lui Dumnezeu). ] 1) mintea și 2) voința în sensul harului și al dreptății primului om și bucuria de neprihănire în ceea ce privește stăpânirea asupra altor lucruri; deci în raport cu corpul său [și anume] 1) conservarea individului și 2) conservarea speciei prin reproducere, prin formarea corpurilor descendenților, prin virtuți, prin cunoaștere; [în final vom vorbi] despre habitatul lui, adică despre paradis.